joi, 18 aprilie 2013

Îngeri de aramă


Micuța își întinse mâna, și tot corpul tremurându-i
I se strânse în îmbrățisare. Apusul de soare,
Nemărginit în unde aurii de greață și vomă,
Se stinse odată cu suflul ei alegru.
Lumea nu i se întinse la picioare, îngerii, nici ei,
Sărmanii, nu-și aduseră aminte de copilul ce bătea la ușă.
Căzu în Iad și se rupse din mamă de fier,
O mie de sori îi cântară necazurile ce-i vor încreți fața albă,
Și nu-și luă ochii de la Diavolul ce-i șoptea tandru,
Că și îngerii mor, și Iadu-i adoră.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog