joi, 15 august 2013

dacă nu dormi, bântui

Știi, există un moment vara, undeva între 1-3 dimineața, când, dacă nu adormi, atunci nu mai dormi toată noaptea. Sau dacă stai în pat, încercând să dormi, gândind logic: mâine am de făcut o mie de chestii (dintre care o parte mai includ și copii! ... adică... nu, nu să faci copii, ci doar sa mergi cu ei la joacă la ziua prietenilor lor :]]), fix atunci somnul dispare. Exact în momentul ăla, demonstrându-ți că n-ai nici cea mai mică șansă să mai adormi, ai ACEL gen de vis în care ori cazi de pe scări, ori de pe scaun, ori de oriunde, dar ideea e că ești în cădere și-apoi te trezești brusc, sari din pat, deschizi ochii cât cepele și zici: dă-o naibii de noapte, mă duc să pierd timpul la laptop.
Și știi care e bomboana de pe colivă? Când ajungi în fața laptopului, realizezi că mâine e o sărbătoare care aduce cu ea ziua maică-tii, căreia nu i-ai luat nici-un cadou.

Miku

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog