miercuri, 14 august 2013

tinerețe până când?

Romanul lui Henryk Sienkiewicz, Quo Vadis.
Replica lui Petronius, după ce Marcus Vinicius îi povestește despre Ligia, frumoasa fiică de împărat ajunsă sclavă, de care se îndrăgostise:
"– Fericitule! zise el. Chiar dacă lumea și viața ar fi mai rele decât sunt, ne rămâne un singur lucru întotdeauna bun: tinerețea."

Ce înseamnă, în fond, tinerețea? Până când ești tânăr, până când societatea decide pentru tine că ai îmbătrânit? Ești tânăr la 8, 17 și 30, sau poți fi tânăr mereu?
Petronius avea peste 50 de ani în roman (cred, după cum autorul vorbește despre el), dar afirmă că tinerețea e singurul lucru care rămâne oamenilor. Presupun că se referă la tinerețea gândirii, nu a corpului, pentru că, sincer vorbind, nu poți compara fizic o persoană de 20 cu una de 70 de ani.

Zilele trecute mă gândeam la Samantha din Sex and the City și la modul ei de viață genial. Nu e căsătorită, are câte un bărbat care arată perfect în aproape fiecare noapte, se ține departe de implicări în relații și trăiește, la cei 50 de ani, ca la 20. Mi se pare mișto ideea asta de a te menține tânăr. Mă uit în jurul meu, la persoanele care, având abia 40 de ani, se consideră bătrâne. Nu își mai îngrijesc corpul, nu se mai interesează de haine (adică se îmbracă complet alandala), nu mai vor să plece în călătorii, nu mai vor să facă nimic pentru ele.
Mă tot pun în comparație cu cei din jurul meu și văd o grămadă de stereotipuri care mă sperie, pe care vreau să le evit cu orice preț, pentru că sunt prostești.
Samantha din sex and the City este un fel de Petronius, fiecare își trăiește viața pentru plăcere și frumusețea de a trăi.
La urma urmelor, asta e ideea, nu? Avem doar o viață, de ce o dramatizăm atât?

– Miku

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog