*m-a pocnit inspirația*
La capătul oricărui drum lung se află
mereu un ocean. Drumul se prea poate să fi fost înconjurat de un zid la fel de
lung, de cele mai multe ori masiv. Drumul e de cele mai multe ori bătătorit,
dar uscat și gol și de-a lungul lui ai fost de cele mai multe ori singur, de-a
lungul zidului nu ai văzut nici-un copac, nici-un trecător care să te ajute să
vezi dincolo de el.
Totuși, ai întâlnit oameni pe acel
drum. Ai întâlnit mulți, dar oricât ai fi încercat să comunici cu ei, nu ți-au
putut răspunde, sau poate nu i-ai putut tu înțelege. Le vedeai gurile mișcându-se rapid, dar cuvintele lor erau paralizate, aerul nu le ieșea din
plămâni și trebuia să-ți continui drumul tot singur. Înaintând, observi că sunt
din ce în ce mai puțini. Îi vezi chinuindu-se să spargă zidul și te întrebi de
ce nu își continuă drumul ca și până acum. Zidurile par puțin ciobite, dar tu
le vezi în continuare mari și de netrecut. Nici nu vrei sa le treci, la urma
urmelor. Ai mers atât, ai alergat atât de mult pe acest drum îngust încât tot
ce vrei e să vezi unde te va duce.
Înseamnă cunoașterea, moarte ?
Ești singur… e ceață. Drumul s-a
terminat. Îți faci curaj și pătrunzi în ceață. Nu mai sunt ziduri acum, nu mai
e drum, totul e cenușiu, în aer miroase a moarte… pe jos vezi cadavre în descompunere
și vezi sânge închegat și simți cum sufletele lor încearcă să te tragă la
rându-ți spre moarte. Privești în sus, privești în față. Știi că drumul trebuie
să se termine curând. Cineva îți șoptește ceva, întorci capul pentru și
vezi în spatele tău o prăpastie adâncă…
Tremuri. Te întorci din nou cu privirea
spre drumul tău și vezi oceanul. Totul este luminos acum, e soare, apa e
liniștită. Dar oceanul e atât de întins, oceanul e infinit și îți dai seama că
ai parcurs doar cea mai ușoară parte a vieții tale. Nu ai nici măcar o plută la
îndemână, nu e nici-un copac în jur.
De aici începe cu adevărat viața ta. De
aici poți cu adevărat să îți alegi singur drumul. Până acum, oricât de mult ai
crezut că e alegerea ta să mergi drept în față pe acel drum, drumul era deja construit
de alții dinaintea ta. Acum că ai toată nemurirea în fața ta, spune-mi, ce vei
face ? Vei fi în stare să o mânuiești ? Unde ai ajuns, cine ești ?
Mai ai vreo noțiune a timpului, a existenței tale ?
wfklove,
Miku
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu