sâmbătă, 9 noiembrie 2013

da-ți-le copiilor să bea apă, părinți inconștienți!

Când eram mică, pe la vreo 5-6 ani, ai mei zic că îi terorizam în legătură cu apa. Dacă mergeam pe afară și nu aveau apă la ei și mie mi se făcea sete, îi cicăleam până îmi cumpărau o sticlă cu apă. Știu că la un moment dat ne tot întâlneam cu o prietenă de-a maică-mii care îmi zicea: "ești fată mare, așteaptă până ajungi acasă, copiii mari nu mai beau apă pe drum!". Chiar și la vârsta aia mică o detestam pe femeia aceea, pentru că o făcea pe maică-mea să nu îmi mai ia sticla de apă după ea.
În anii '90 și chiar și după 2000, până prin 2005, nu exista o politică a educării și a îngrijirii copilului atât de mediatizată ca în zilele noastre. Nu găseai pe toate drumurile brușuri care să-ți spună cum și ce să îi dai copilului la o anumită vârstă. Atunci totul încă depindea de priceperea mamei și a "babelor" (adică femeile alea știe-tot) din jurul ei.
Zilele astea am observat inițial involuntar, apoi m-am și gândit la asta, că soră-mea îi aduce mereu aminte lu fiu-so, care are 9 ani jumate, să își ia sticla de apă cu el oriunde s-ar duce. M-am gândit apoi la cât de important e să te hidratezi, dar cât de importantă e hidratarea la copii, care se deshidratează foarte ușor.
M-am gândit la cum e să-ți fie sete. Voi ce simțiți atunci când vă e sete, indiferent dacă e iarnă sau vară? E un fel de stare de amețeală care dă spre leșin, evident, mult mai puternică vara. Oricum, inclusiv în anotimpul rece setea îți dă o stare de incomfort.
Știu că un om ar trebui să bea cam 2 litri de apă pe zi pentru a lăsa creierul să funcționeze cum trebuie.
Prin urmare, lăsați copiii să bea apă, dar beți și voi. Mai bine cărați după voi o sticlă de 0.5l de apă, decât să vi se facă rau, corect? Sau, dacă vă e greu să luați apă după voi de acasă, cumpărați. Vara, dacă vă e rău, mergeți într-o farmacie, acolo au acele dozatoare de apă și cele mai multe farmacii au și fotolii sau scaune. În plus, dacă leșinați, măcar acolo știți că o să sune cineva la salvare, nu ca pe stradă unde, trust me, nu îi pasă nimănui dacă voi cădeți din picioare și muriți. Mai ales dacă muriți.

M.

Un comentariu:

Ramona spunea...

Eu nu plec niciodata fara apa dupa mine, fie ca sunt singura sau cu nepotelul, fie ca e iarna sau vara. O singira data am plecat cu el la un drum de 10 minute fara apa si mi-a facut un scandal monstru, ca lui ii e sete. Ne-am oprit la primul magazin si am luat apa.

Faceți căutări pe acest blog