sau am citit prea multe romane polițiste...
Ce-i drept, n-am mai citit un roman polițist de când eram în clasa a 6-a și citeam romanele lui Horia Tecuceanu, care îl avea prim personaj pe căpitanul Apostolescu. Chiar mi-au plăcut acele romane.
Cât despre filme polițiste... nu știu când am văzut ultima oară un film în general. Doar seriale. :)
Să vă spun povestea. Mi-a sărit adrenalina de 2 metri în sus când mi-a povestit mama că de vreo 2 zile o tot sună unu' care se dă c-ar fi de la banca X și că nu știu ce tranzacție vrea să facă. Mama, cu memoria ei scurtă, nu mi-a putut da detalii. Da, e o trăsătură de familie. Mama, o ființă calmă și la locul ei, i-a spus într-un fel politicos omului să se ducă naibii (la cum o știu eu pe mama, probabil i-a spus că nu e interesantă sau ceva gen) și i-a închis. La fel și a doua oară.
Și acum, când am aflat și eu povestea, i-am zis mamei: măăăi, dar nu puteai să te dai drept o bătrânică ce nu știe să folosească cardul și să-i ceri omului să te întâlnești față în față pentru a-i da suma respectivă? Așa ai fi putut suna la poliție, poliția s-ar fi deghizat în Superman și l-ar fi prins pe țăranul care e atras de ilegalități, apoi l-ar fi torturat până când ar fi descoperit restul bandei și i-ar fi băgat pe toți la închisoare.
Cum ziceam... prea multe romane polițiste în copilărie. La cum știm dreptatea și legea în România, nimeni n-ar fi ajuns în pușcărie, iar eu aș fi rămas cu buza umflată.
Acum, chiar sunt curioasă dacă respectivul va mai suna.
Miku
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu