joi, 13 februarie 2014

cum văd copiii lumea (cum vedeam eu Bucureștiul la 4 ani)

Mă gândeam azi dimineață la cum vedeam eu lumea atunci când eram mică și mi-am adus aminte de o replică de-a maică-mii pe când aveam eu vreo 7 ani. Când făceam vreo prostie, îmi zicea: "dacă mai faci asta, te bat de vezi stele verzi!", numai că eu nu prea pricepeam ce zicea ea, ce stele, ce verzituri, eu pricepeam "te bat de vestele verzi". Și ia tu copil fără minte și imaginează-ți cum o fi bătaia aia de veste verzi. :)) Adică încercam eu să-mi imaginez niște veste verzi care sunt bătute, dar nu prea coincidea cu ce zicea mama, că o zicea așa pe un ton supărat, iar vestele mele păreau destul de amuzate de situația lor... verde.

O altă amintire e aceea a Bucureștiului. Am vizitat Bucureștiul prima oară abia pe la 9 ani, dar până atunci mai toată familia mea mergea pe-acolo, că frate-meo își începuse viața acolo și na, se duceau în vizită. Și într-o zi a venit văru-meo la noi în vizită și vorbea taică-meo cu el despre București. Și vorbeau de trenuri, la care eu, care construiam un tren din jucării din alea... lego-uri de numesc?(???), am zis ceva de genul: te duc eu la București, la palat (cu trenul meu din lego-uri). De unde și până unde mi-am imaginat eu că Bucureștiul e un palat, n-am de unde să vă spun, că pe atunci nu știam că în București există Palatul Cotroceni (aveam vreo 4 ani, ce naiba). :))


So, kids, ce amintiri aveți din copilăria fără tehnologie?

Miku

Un comentariu:

Ramona spunea...

Eu cand am mers prima data cu trenul mi-a zis mama ca vom merge cu clasa intai. Eu, avand vreo 5 ani, am crezut ca vom merge cu copiii de clasa intai in compartiment. Si i-am tot asteptat sa apara pana am coborat. :))

Faceți căutări pe acest blog