luni, 28 aprilie 2014

instantanee

# 6:30 dimineața, eu realizez că trebuia să citesc un poem pentru seminarul de literatură engleză. încep sa-l citesc, îmi dau seama că sunt multe cuvinte pe care nu le știu; mă apuc să traduc cuvintele și să le scriu pe foaie; M. zice: tu îți faci întotdeauna temele înainte de a pleca la facultate cu 30 de minute, chiar și la 6 dimineața?
it seems so.

# m-am săturat. gata. nu mai suport prostia. adică n-o suportam nici până azi, dar încercam să trec indiferentă; dar nu se poate. frate. de ce își plâng oamenii de milă? de ce dracu' îți place să-ți plângi de milă când ai casă, ai mâncare, nu-ți lipsește nici-o parte a corpului? de ce dracu' preferi să-ți plângi de milă, când ai putea să pui mâna și să muncești în domeniul în care ești deja angajat, să încerci să devii mai bun și să ajungi să ai tot ce plângi acum că-ți dorești? ți-e lene? ești și prost? măcar taci dracu' din gură.

# o altă formă de manifestare a prostiei:
două vite la metrou stăteau pe o altă coloană de scaune, paralel cu mine. într-o stație, un tip uitase să coboare și s-a ridicat brusc, sărind fix înainte de a se închide ușile. vitele au ținut-o într-un râs superior vreo 5 stații după.

# vine sfârșitul lumii, al 3-lea război mondial și toate celelalte idei prin care lumea n-o să mai existe. bă, să nu-mi luați internetul și laptopul. în rest, puteți să vă bateți de dimineața până seara, să vă sune apa în cap, să vă ciocniți creierele arse și să lăsați lumea să-și continue drumul. ce naiba atâta dorință de putere? pentru ce? că trăiești 70 de ani în cazul bun și-apoi te duci. și te-ai zbătut și te-ai războit în fața nu știu cui, ca în final să muriți amândoi. du-te bă și aruncă-te din avion. fără parașută, normal. că văd că-ți place să trăiești periculos.

# vreau și eu o carte. cartea aia a lu' Tolstoi de care am mai scris pe blog. nu era a mea, de-aia o vreau. și întreb și întreb la vreo 4 librării. niciuna n-o are. ultimele speranțe: cărturești și humanitas; de diverta se alege praful. bine, n-a fost niciodată mare cine-știe-ce.

# te urăsc. îmi provoci greață. nu vă simțiți. nu e despre niciunul dintre voi. e o afirmație generală adresată cam oricărei chestii negative din lumea asta, inclusiv asupra faptului că urăsc.

-m.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog