am scris.

de vreo două nopți a venit vara. acea vară în care noaptea e o femeie goală care se plimbă prin camera mea și-mi râde în față: sânii tăi sunt prea mici; fața ta e prea rotundă, părul tău e prea înfoiat; mintea ta e bleagă, mâinile tale sunt mici, degetele îți sunt groase; ai ochii mici, nici nu se văd de sub bretonul gros; dintre paturile tuturor în care am gemut, pe tine te detest cel mai tare. ești și tu goală. mintea ta e goală. 
îmi strânge pleoapele cu degetele ei subțiri.
vara râde de mine ca nici-un alt timp al anului. își îndreaptă privirea rece către mine. mâinile i se lipesc de obrazul meu: cum ai ajuns aici? nu e locul tău. el nu e locul tău. al tău.
A. are dreptate. trebuie să mă regăsesc. m-am pierdut, vara mă pierd. vara... nu sunt eu. sunt valuri și lac liniștit în același timp. Red merge pe un plan obiectiv. renunță. revino la ce ai fost, de fapt, ce ești. nu trebuie să joci tot șotronul cu ambele picioare. 
am nevoie de o mizantropie care să-mi smulgă carnea de pe corp, să simt realitatea usturându-mi ochii.
m-am apucat de recitit "sânge satanic" al cristinei nemerovschi.
mâine o să-mi aduc aminte totul și o să scriu. de data asta o să îmi smulg mațele ș-o să le arunc afară, să fie mâncate de ciori.

m.