secvența 1:
undeva la litere, deși arăta mai mult ca fac. de lb. străine; eram cu M. și tocmai ieșeam dintr-un amfiteatru mare și întunecat, deși semăna mai mult cu o sală de cinema. intră un bărbat corpolent se uită în stânga și în dreapta. eu ies, o aștept în fața ușii pe M. bărbatul se îndreaptă spre mine, se mai uită o dată în stânga și-n dreapta, eu îi zâmbesc, el scoate pistolul și mă ia de braț. îmi zice (clișeic) să tac, altfel trage. o privesc pe M. care venea spre mine. îi fac semn să nu vină, dar tot vine. el intră în amfiteatru. pe holuri nu e nimeni, vreau să țip și pare că am vocea mută. el intră, iese M., îi spun să fugă și să sune la poliție. nu mă înțelege. iese bărbatul corpolent, o ia și pe ea și mergem. mai văd din când în când uși întredeschise la săli și colegi de-ai mei. în spate, totul pare să se petreacă normal. oamenii încep să iasă din săli. unii nu ne văd, alții se sperie, dar nu fac nici-un gest de a ne ajuta.
secvența 2:
ne trezim în auchan, mai multe fete, pe un pat mare și alb. stăm sub niște cearșafuri albe, chiar lângă casele de marcat. dacă privesc spre partea opusă, văd geamuri mari și transparente prin care se vede un aeroport. la un moment dat unei fete i se face rău, are convulsii și cel care ne-a adus aici o ia și pleacă. eu mă întorc spre o casă de marcat. am două cărți în mână, una de poezie, o poezie pe care în vis am citit-o, dar acum nu mi-o mai aduc aminte, cealaltă carte am impresia că era îndreptar pătimaș a lui cioran. rup o bucată de pagină cu un vers (cred că era chiar din eminescu) și mă uit după ai mei. o văd pe mama (avea pe cap o căciulă de blană bărbătească, ceva gen ceaușesc) chiar la casa de lângă noi, îi întind bucata de poezie și-i spun c-am fost răpită să sune la poliție. nu înțelege, se întoarce spre taică-meu și râde. mă pun din nou în pat, tremurând. ies din pat, merg la geam, plâng. îl văd pe V. încălțându-se. mă vede, își ia geaca, vine spre mine și îmi zice c-o sa vadă ce rezolvă. ajung din nou în pat. îmi dau seama că am fost și eu infectată cu nu știu ce drog-test.
secvența 3:
V. cu spatele la mine, pregătindu-se să vină; senzația că lucrurile stau pe loc, că nu se mișcă. imposibilitatea de salvare. gândul cã odată ce ești față în față cu moartea îți pierzi iluzia cum că ești pregătit.
undeva la litere, deși arăta mai mult ca fac. de lb. străine; eram cu M. și tocmai ieșeam dintr-un amfiteatru mare și întunecat, deși semăna mai mult cu o sală de cinema. intră un bărbat corpolent se uită în stânga și în dreapta. eu ies, o aștept în fața ușii pe M. bărbatul se îndreaptă spre mine, se mai uită o dată în stânga și-n dreapta, eu îi zâmbesc, el scoate pistolul și mă ia de braț. îmi zice (clișeic) să tac, altfel trage. o privesc pe M. care venea spre mine. îi fac semn să nu vină, dar tot vine. el intră în amfiteatru. pe holuri nu e nimeni, vreau să țip și pare că am vocea mută. el intră, iese M., îi spun să fugă și să sune la poliție. nu mă înțelege. iese bărbatul corpolent, o ia și pe ea și mergem. mai văd din când în când uși întredeschise la săli și colegi de-ai mei. în spate, totul pare să se petreacă normal. oamenii încep să iasă din săli. unii nu ne văd, alții se sperie, dar nu fac nici-un gest de a ne ajuta.
secvența 2:
ne trezim în auchan, mai multe fete, pe un pat mare și alb. stăm sub niște cearșafuri albe, chiar lângă casele de marcat. dacă privesc spre partea opusă, văd geamuri mari și transparente prin care se vede un aeroport. la un moment dat unei fete i se face rău, are convulsii și cel care ne-a adus aici o ia și pleacă. eu mă întorc spre o casă de marcat. am două cărți în mână, una de poezie, o poezie pe care în vis am citit-o, dar acum nu mi-o mai aduc aminte, cealaltă carte am impresia că era îndreptar pătimaș a lui cioran. rup o bucată de pagină cu un vers (cred că era chiar din eminescu) și mă uit după ai mei. o văd pe mama (avea pe cap o căciulă de blană bărbătească, ceva gen ceaușesc) chiar la casa de lângă noi, îi întind bucata de poezie și-i spun c-am fost răpită să sune la poliție. nu înțelege, se întoarce spre taică-meu și râde. mă pun din nou în pat, tremurând. ies din pat, merg la geam, plâng. îl văd pe V. încălțându-se. mă vede, își ia geaca, vine spre mine și îmi zice c-o sa vadă ce rezolvă. ajung din nou în pat. îmi dau seama că am fost și eu infectată cu nu știu ce drog-test.
secvența 3:
V. cu spatele la mine, pregătindu-se să vină; senzația că lucrurile stau pe loc, că nu se mișcă. imposibilitatea de salvare. gândul cã odată ce ești față în față cu moartea îți pierzi iluzia cum că ești pregătit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu