cu cât merg la mai multe lansări de carte, cu atât văd cât mai multă ură când vine vorba de un autor român. zâmbete false, clișee laudative, priviri dușmănoase și în timp ce X îi spune sper să îți meargă bine pare că în mintea sa a inventat deja încă 10 moduri prin care să-l sape pe Y pe la spate; dacă X ee și el scriitor și vede că lui Y îi merge mai bine ca lui, atunci X nu va mai dormi toată noaptea pentru a face planul cum să-l distrugă pe Y.
și sunt extrem de puține lansări de carte care să se apropie de ideea asta de bucuria de a fi alături de un om și de a cunoaște ceea ce el scrie, atât de puține că uneori ai impresia că nici nu mai există
ieri dimineață, în așteptarea metroului, am răsfoit ziarul Ring și am citit un articol scris de Marina Almășan (16 martie 2015, pag. 8) care subliniază foarte bine ideea asta a dorinței de a le face rău celor care sunt mai sus ca noi și pentru că ea a dat câteva exemple, o să citez din articolul ei:
«În zilele noastre, pentru a-ți face dușmani, nu trebuie să depui nici cel mai mic efort: nu trebuie să-i jignești, să le pui piedică, să le ungi clanța cu diverse, să-i denunți la DNA sau să le furi bărbatul. E suficient să faci performanță în ograda ta, să bifezi niscaiva izbânzi personale și gata! Dușmanii sunt asigurați! Pentru a-i depista însă trebuie să ai un fler puternic sau un "detector de inamici" pentru că, de regulă, adversarii astfel dobândiți sunt pe cât de parșivi, pe atât de bine camuflați de zâmbetele de complezență. Ei nu-ți vor spune niciodată "te urăsc pentru că ești mai bun decât mine", ci îți vor lăuda în față meritele, grăbindu-se ca, imediat ce le-ai dispărut din raza vizuală, să spele pe jos cu tine, minimalizându-ți sau anulându-ți victoriile, ba chiar aruncând asupra lor strâmbe de "fărădelege".
[...]
Am o prietenă, ziaristă în provincie, care a obținut recent un mare premiu la o competiție internațională. "De ce aud despre asta doar de la tine, vorbind întâmplător la telefon?" [...] Lumea e rea – a concluzionat. I-am dat dreptate. Țin minte că până și fiul meu, care a semnat ilustrația ultimelor mele cărți, mă somase ca nu cumva la lansare să-i invit colegii de clasă. [...] "Ca să nu-mi fac dușmani, mami, parcă tu nu știi!".
[...]
Ieri am băut o cafea acasă la o colegă de la o altă redacție. Mi-a arătat, printre altele, ce haine și poșete superbe și-a adus din ultima sa călătorie la New York. "Sunt superbe, i-am spus. Abia aștept să te văd cu ele la serviciu." "Aiurea! N-ai să mă vezi niciodată! Vrei să mă pizmuiască toate alea?"
[...] fiecare mică izbândă sfârșește prin a fi o condamnare la moarte a caprei vecinului.»
și sunt extrem de puține lansări de carte care să se apropie de ideea asta de bucuria de a fi alături de un om și de a cunoaște ceea ce el scrie, atât de puține că uneori ai impresia că nici nu mai există
ieri dimineață, în așteptarea metroului, am răsfoit ziarul Ring și am citit un articol scris de Marina Almășan (16 martie 2015, pag. 8) care subliniază foarte bine ideea asta a dorinței de a le face rău celor care sunt mai sus ca noi și pentru că ea a dat câteva exemple, o să citez din articolul ei:
«În zilele noastre, pentru a-ți face dușmani, nu trebuie să depui nici cel mai mic efort: nu trebuie să-i jignești, să le pui piedică, să le ungi clanța cu diverse, să-i denunți la DNA sau să le furi bărbatul. E suficient să faci performanță în ograda ta, să bifezi niscaiva izbânzi personale și gata! Dușmanii sunt asigurați! Pentru a-i depista însă trebuie să ai un fler puternic sau un "detector de inamici" pentru că, de regulă, adversarii astfel dobândiți sunt pe cât de parșivi, pe atât de bine camuflați de zâmbetele de complezență. Ei nu-ți vor spune niciodată "te urăsc pentru că ești mai bun decât mine", ci îți vor lăuda în față meritele, grăbindu-se ca, imediat ce le-ai dispărut din raza vizuală, să spele pe jos cu tine, minimalizându-ți sau anulându-ți victoriile, ba chiar aruncând asupra lor strâmbe de "fărădelege".
[...]
Am o prietenă, ziaristă în provincie, care a obținut recent un mare premiu la o competiție internațională. "De ce aud despre asta doar de la tine, vorbind întâmplător la telefon?" [...] Lumea e rea – a concluzionat. I-am dat dreptate. Țin minte că până și fiul meu, care a semnat ilustrația ultimelor mele cărți, mă somase ca nu cumva la lansare să-i invit colegii de clasă. [...] "Ca să nu-mi fac dușmani, mami, parcă tu nu știi!".
[...]
Ieri am băut o cafea acasă la o colegă de la o altă redacție. Mi-a arătat, printre altele, ce haine și poșete superbe și-a adus din ultima sa călătorie la New York. "Sunt superbe, i-am spus. Abia aștept să te văd cu ele la serviciu." "Aiurea! N-ai să mă vezi niciodată! Vrei să mă pizmuiască toate alea?"
[...] fiecare mică izbândă sfârșește prin a fi o condamnare la moarte a caprei vecinului.»
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu