joi, 29 iunie 2017

liniile măriei tale

hai să ne agățăm fiecare deget de la picioare în cuierele astea care strălucesc pe cer.

Doamne, de unde vine durerea asta de cap? migrenele astea mă sug de sevă mai rău ca toropeala uscată a nopților de vară


se făcea că trecuse doar un an și atâtea se schimbaseră, fețele astea își silabisiseră amintirile atât de puternic în ochii mei încât mă închisesem în cuștile din creierele lor. zăceau mâncate pe jumătate picioare de cal cu puf roz în înaltul crestelor de punkeri. se aplecau plopii și îmi mângâiau urechile elfi înalți, cu părul azuriu și ochi lunguieți.

se făcea că era o noapte întinsă până-n adâncul neoanelor celor mai firave ale arterelor mele, o noapte absolută a tuturor șanselor care au fost și nu s-au împlinit. zburdam lână tine, frumosul meu androgin-pereche, iar pe un nor plutea Rața Mandarină căutându-și amantul. visai la nopți amarantine și îmi strângeai mâna cu o putere ruptă din degetul mic al celui de-al treilea picior al lui dumnezeu. și-n timp ce tu pluteai spre ea, întreaga mea ființă se contopea cu nemurirea, traversam non-existentul prezent și mă îndreptam spre acel sublim trecut în care nici eu, nici tu nu am trăit. să nu ne fi născut din carne, să nu ne fi curs balele în încercarea noastră frivolă de a atinge mărul cunoașterii. să fi trăit în neștiință și fericirea să ne fi fost necunoscută.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers